Personaj de Jumanji

Ma trezesc brusc din somn. Ma uit pe telefon: 30 noiembrie. A trecut ziua mea, dar cum am sarbatorit? Unde? Cu cine? Si unde sunt? Ma ridic din pat mai usor decat de obicei. Simt ca zbor. Zici ca nu mai am 140 de kile, ci maximum 40. 45, cu tot cu haine. Vreau sa ma duc la toaleta, dar nu o gasesc. Nu stiu unde sunt, pare ca sunt undeva intr-o padure. Vreau sa aflu unde sunt, dar pana trebuie sa gasesc urgent o toaleta. In camera improvizata din padure ma impiedic de un dvd de consola. Scrie pe el Jumanji. Si-mi amintesc de visul meu din copilarie: sa fiu personaj din Jumanji.

Reusesc sa gasesc toaleta, imi dau pantalonii jos si am un soc imens. Unul mare si negru, care iese din pantaloni. Dupa ce imi termin treaba, care a durat ceva timp (zici ca aveam o fantana arteziana in pantaloni), decid sa ma uit in oglinda. 

Al doilea soc: nu doar ca sunt negru, chestie pe care deja o intuiam, dar mai aveam si o infatisare cunoscuta. Parea ca ma cunosc de undeva, dar in momentul ala eram prea socat sa-mi dau seama.

Paream a fi un actor, dar cine?

Scotocesc eu prin camera aia improvizata, unde nu zaresc pe nimeni altcineva, si dau de un buletin. Pare a fi al meu. Scria pe el Moose Finbar. La dracu’, nu puteam sa am si eu un nume mai usor de tinut minte? Ma rog, nu era chiar grav, nu era ca si cum ar fi trebui sa ma adreseze mie …

Acum, dupa ce rezolvasem prima problema stringenta, urmeaza a doua: ce mananc. As fi plecat din cabana, prin padure, dar nemancat nu puteam face asta. Ma uitam la mine, eram slab, dar setarea mentala era tot specifica mie.

Caut prin toata cabana: nu doar ca nu era nicio incapere care sa semene cu o bucatarie, dar nici macar un frigider nu era.

Desi eram nemancat si stiam ca trebuie sa mananc, cumva stomacul nu-mi cerea de mancare. Poate d-aia tipul asta e atat de slab, zic.

Ma asez pe patul improvizat, iau in mana dvd-ul cu Jumanji si incep sa ma gandesc. Imi amintesc ca Jumanji este un film cu niste copii care intrasera, fara sa vrea, intr-un joc.

 

Pe atunci (1995) era board-game, acum pare ca este un joc pe consola.

Ceea ce, paradoxal, imi convenea. Desi am multe board-game-uri, pe care le joc constant, procentajul de victorii este foarte slab. As putea zice ca-s un jucator slab de jocuri de societate, dar numai si numai la figurat. Ma rog, uitandu-ma in oglinda, acum si la propriu.

Pe consola-i altceva. Acolo sunt bun, procentajul creste simtitor. Deci, cumva, solutia era sa ma consolez (a te consola = a te juca pe consola). Sa imi folosesc dexteritatea castigata in ani si ani de jucat.

Problema numarul 1, insa, este ca aveam un dvd fara sa am vreo consola la indemana. Adica ce ar fi trebuit sa fac cu el? Unde sa-l bag?

Daca ies prin padure, care parea mai degraba a fi jungla, nu supravietuiesc. Aici pare ca-s in siguranta, doar ca siguranta asta-i relativa. Daca vine cineva peste mine, eu ce ma fac? Cu ce ma apar? Cu dvd-ul?

Asa ca rascolesc din nou cabana, gasesc un cutit si decid sa ies din casa. E drept, in afara de a taia paine, legume si fructe nu am folosit niciodata cutitul la altceva. Nici macar cabluri nu am taiat vreodata.

Ies prin padure si, in mare departe, zaresc o alta cabana. Aia avea o mare calitate: parea a avea lumina. Lumina = curent. Daca are curent, oare o avea si o consola?

Dar cum sa ajung pana acolo? Pare foarte departe.

Imediat, insa, imi amintesc ca-s slab. Foarte slab. Asa ca fac ceea ce nu am facut niciodata: fug! Replica Run Forrest Run era din alt film, dar am zis s-o aplic.

Si alerg. Alerg. Alerg. Alerg. In urma mea parca auzeam chestii care ma urmaresc. Dar eu eram mai rapid. Tot ce-mi doream era sa nu intalnesc nimic altceva. Tot ce-mi doream era sa ajung cu bine la acea cabana.

Ajung, habar n-am cat de repede. Cert este ca in acea incapere parea a fi o consola. PS4? La dracu, e Xbox. Ma rog, controllerul e asemanator, zic ca ma descurc. Bag Dvd-ul si aud: Welcome to Jumanji!

Sunt socat! Mai vad alte 3 personaje, si ei pareau a fi actori. Eu, practic, ii manuiam pe ei. Ei vorbeau, dar eu le alegeam replicile. Ei alergau, dar eu le ziceam unde. Oare mi se indeplinise visul sa fiu in Jumanji?

Dupa 10 misiuni, care de care mai dificile (nu aveam optiunea save-load, trebuia pur si simplu sa fac misiunile), vad acolo, scris mare: Final mission. Ma asteptam la ceva tare, ceva greu, ceva important.

La un moment dat se intuneca ecranul. Se luase curentul? Ce era?

Dupa 2 minute de ecran negru, apare pe ecran: Save your last partner! Care este ala? Eu? Trebuia sa ma salvez pe mine? Cum urma sa fac asta?!

Dupa 5 minute in care ma bat de nebun cu tot felul de animale, aud batai in usa. Batai puternice. Ma ridic, sa vad cine e, moment in care aud:

– Emil, te simti bine? Iar te-ai imbatat? Chiar nu poate trece nicio zi de nastere fara sa te faci manga?

Ma duc repede la oglinda, dar ma impedic. Nu mai aveam viteza din padure, acum sunt din nou blond si gras. Si alb la piele. Si ma durea capul ingrozitor. Blestem ceva?

Caut repede pe google: Jumanji: Aventura in jungla, film pentru intreaga familie, din 29 decembrie la cinema, distribuit de Intercom film. Eu se pare ca am fost Kevin Hart. Sau am visat ca am fost. Sau chiar am fost? Trailerul este cel de mai jos:

Iar daca aveti impresia ca am innebunit de tot, sa stiti ca asa este, doar ca vinovati sunt cei de la Super-Blog, care m-au pus sa fac asta. Datorita ori din cauza lor am ajuns Personaj de Jumanji.