Desi, in majoritatea timpului, ma consider o persoana echilibrata, cumpatata, care se supune regulilor sociale, putini imi cunosc latura “rebela”, care poate uneori iese din tipar – pentru cei ce iese in evidenta in mod negativ aceasta latura a mea, nu le pot spune decat ca imi pare sincer rau pentru ei, si ca nu ma voi schimba. Pentru ca sunt non-conformista doar atunci cand exista realmente un motiv, recunosc ca nu imi place deloc sa ies in evidenta doar de dragul de a iesi.. Dar cand o situatie cere, chiar si o situatie acceptata de mase, atunci imi permit sa fac un pas inaintea multimii si sa spun lucrurilor pe nume.
Asa se face ca am acceptat provocarea lui Emil de a scrie despre “Mandria de a fi blonda!”
De 200 si ceva de ani incoace (da!, cu mult timp in urma, deci), a fi blond are dublu inteles. Cum se face, dar in societatea actuala, adevarata definitie simpla si la obiect (referitoare strict la culoarea parului) este grav distorsionata, prin tot felul de glume care combina aceasta nuuanta cu intelectul aflat sub podoaba capilara colorata in aceasta nuanta. O confuzie pe cat de promovata, pe atat de irelevanta si puerila chiar: de parca ce ai in cap trebuie sa coincida cu ce ai pe cap. De unde si pana unde asocierea acestei culori dragi mie cu intelectul, nimeni nu stie..si nici nu vor sa afle. :))
Referitor la exemplul strict personal, din fericire, nu mi s-a intamplat decat o singura data (intr-o conjunctura nedorita, pasagera, de care nu a depins vointa mea) sa fiu ridicularizata pe acest criteriu. Cum spuneam, a fost vorba despre o conjunctura singulara, cercul social in care ma invart zi de zi nepromovand astfel de glume…nesarate. 🙂 Desi nu ma simt neaparat deranjata cand aud o astfel de gluma (mai cu seama ca nici nu ma simt natural apartinatoare acestei nuante)…si le aud foarte rar, mai ales la spectacole de divertisment sau in cartile de gluma autentice destinate marilor comici, desi unele sunt chiar amuzante si deloc rautacioase, va intreb si pe voi de ce aceeasi gluma nu se gusta la fel daca protagonistul blond devine, de exemplu, protagonist brunet sau protagonist cu ochii verzi.
Blondul a devenit, deci, un simbol, un subiect propriu, o tema sociala.
Ceea ce imi confirma inca o data natura noastra rigida, colectiva, usor vulnerabila la opinia multimii, luand lucrurile ca atare fara a-si pune prea multe intrebari in prealabil.
Revenind la dezambiguizarea care se impune, daca e sa luam lucrurile pe bune, se demonstreaza usor irelevanta prin caracteristicile genelor care materializeaza trasaturile faciale sau continutul de melanina, in cazul articolului nostru in mod particular, si care nu au nimic de a face cu nivelul de intelect al aceluiasi individ. Cel putin genetica-stiinta nu a demonstrat nicio concordanta. E clar deci cum povestea blondeor fara intelect este doar un mit, pentru ca daca prostia ar durea, cu siguranta nu blondele ar fi cele care ar tipa primele. :))
Realitatea, conform studiilor pe diverse esantioane generoase, arata chiar contrariul, blondele situandu-se mereu pe primul loc cu un scor de inteligenta superior celorlalti paricipanti. Sa fie oare de vina concurentele blonde cu pigmentul vopsit? Posibil, avand in vedere predispozitia a tot mai multor femei pentru culoarea luminii. Posibilitate care insa nu se aplica in cazul actritei Goldie Hawn, actuala membra Mensa, sau in cazul lui Sharon Stone cu un iq ce depaseste 150 – ambele cu pigment natural decolorat. Sa fie aceasta doar o intamplare? Viata ne va demonstra si noua adevarul sau contrariul, zic.
Mie mi-a demonstrate-o deja, majoritatea prietenelor si colegelor cu parul auriu, natural sau vopsit, avand iq peste mediu, cu siguranta.
Nu am avut cum sa am vreo incertitudine in momentul in care am decis sa imi schimb culoarea parului. Nu m-am gandit o clipa la comentariile care pot aparea si care nici nu au avut cum sa apara in colectivitatea mea, singura mea sovaire avea legatura cu anularea naturalului – dar daca am simtit ca ma reprezinta mai bine din mult mai multe alte puncte de vedere, nu am spus pas.
In primul rand, culoarea aceasta m-a atras datorita tentei calde pe care o insufla, datorita intensitatii pe care o reprezinta (si roscatul e intens color, dar e nereprezentativ personalitatii mele) si datorita unei laturi inconstiente pe care mi-am creionat-o mai bine in timp.
Si asta pentru ca atunci cand auzim yellow, nu ne putem gandi decat la ceva pozitiv, inalt vibrant psihic si cu mult optimism.
Sa ne gandim la natura, la biosfera si la componentele ei. Verdele predomina prin vegetatia majoritara de aceasta culoare, albastrul prin magia si infinitul ceresc si acvatic, dar galbenul – ei bine – galbenul vrajeste prin intensitate si semnificatie. Astrul diurn, spicul graului, floarea soarelui, fiecare element reprezinta un veritabil univers – steaua care ne conditioneaza viata prin caldura fizica emanata, painea noastra cea de toate zilele si regina florilor. Nu exista ceva mai frumos!
Daca ne gandim la partea umana si la creatia materiala a omului, constatam ca blondul e culoarea bunatatii, puritatii, gingasiei, a pacii si a slavei.
Biblia ne descrie serafimii blonzi, marii autori de basme – romani sau europeni – ne descriu personajele pozitive cu parul predominant blond: Cenusareasa, Cosanzeana sau Fat Frumos din lacrima. La fel procedeaza si marii scriitori: Shakespeare, Emily Bronte sau Victor Hugo in diversele lor creatii si nu numai. Sa nu mai vorbim despre industria papusilor Barbie, subiect amintit si intr-un articol anterior daca nu ma insel, care pana mai ieri aveau culoarea parului blond. Copiii, simbol al puritatii, iubesc papusile, mai ales pe cele Barbie blond. Desenele animate promoveaza si ele personaje cu pigment cald. Din generatia mea, stiu ca ma fascinau seriile cu “Zambetul lui Sharon” (cea mai draguta tipa, in ciuda aparatului dentar), “Alice in Tara Minunilor” sau “Simsala Grimm”, iar baietii de la scoala visau sa fie la fel ca Johnny Bravo, fetele insa nu aveau tocmai aceleasi tendinte in acest caz particular..
Sa nu mai vorbim despre lumea cinematografica, unde cele mai faimoase vedete hollywoodiene sunt sau au fost blonde. Indiferent de nuantele pasagere pe care acestea le adopta, marile actrite revin mereu la culoarea noastra de suflet..Sa fie oare de vina rolul de distributie? Sau tocmai acesta sa fie motivul schimbarilor temporare si deloc de durata al look-ului acestora? :)) Asa ziceam si eu. De ce? Pentru ca am auzit eu pe la colturi ca blondul ar da dependenta..Adevarul e ca atunci cand m-am decis sa-mi schimb culoarea parului, in afara faptului ca imi placea cum suna ideea de auriu pe crestetul meu, m-am gandit si la nuanta apropiata de satenul meu natural si la usurinta cu care voi putea apoi incerca celelalte nuante si culori, pentru ca in maxim sapte ani imi doresc sa le incerc pe cele de baza si sa ma opresc la cea care mi se potiveste cel mai bine. Voiam sa continui cu roscat si sa termin cu brunet…nu stiu de ce am impresia ca acest plan o sa mai dureze pana sa progreseze la urmatorul nivel. :))
Bun. Sa revenim la Palas-ul vedetelor, cum imi place sa il numesc, Hollywood-ul, bineinteles. Vorbeam despre vedete si intoarcerea lor la originea…blondului. Natalie Portman, Miley Cyrus, Charlize Theron si, mai ales, Lindsay Lohan, sunt doar cateva dintre actritele care isi schimba culoarea parului precum isi schimba sosetele si revin mereu cu bucurie la nuante mai calde.
Un alt aspect deloc de neglijat este ca in rolurile principale isi fac aparitia tot personaje cu parul auriu. Aceasta se pare ca se constituie dintotdeauna ca o lege in lumea cinematografica, exceptie facand epoca filmului mut, in care adevaratele staruri (dar nu neaparat si personaje pozitive) erau intruchipate de actrite cu parul inchis la culoare si care adesea reprezentau ‘devoratoarea’, ‘seducatoarea’, in timp ce personajele decolorate jucau rolul pozitiv, dar poate secundar.
Un alt adevar trist, dar mai putin cunoscut, este ca blondele nu au beneficiat intotdeauna de aceeasi consideratie in lumea cinematografica. Chiar Marilyn Monroe, la inceputul carierei sale, a intampinat dificulatati si discutii in contradictoriu cu producatorii. O intamplare relevanta si totodata amuzanta ne-o infatiseaza pe Marilyn in spatele culiselor, la turnarea filmului “Domnii prefera blondele”. Faimoasa actrita observa cum a sa colega de filmare, tipa bruneta, beneficiaza de o cabina mai spatioasa si se intreaba in fata tuturor daca nu ar trebui sa fie ea aceea favorizata avand in vedere tema filmului iar “blonda, aici, fiind eu”. Se plange ulterior si de castigul cu mult mai mic in comparative cu Jane Russell, bruneta din film care este remunerata cu 200.000 dolari, adica de patru ori recompensa blondinei celebre.
Istoria insasi imi confirma impactul pe care l-a avut acest pigment…blond..:)
Studiul univeristatii Standford, “Arborele ADN”, a conchis inrudirea europenilor intre ei si originea lor comuna cu poporul geto-dacic, popor luptator, demn si cu spirit de sacrificiu, cu trasaturi fizice intimidante, cu “parul blond roscat si ochi albastri”.
Tot in spatial Carpato-Dunarean, cu 4000 de ani in urma s-a identificat poporul arian (lucru care ma face sa ma simt mandra pentru numele pe care il port), in care edificator este omul alb (definitie si pentru omul blond cu ochi albastri) si razboinic. De altfel, acest neam atat de controversat datorita originii si surselor migrationale este responsabil, conform izvoarelor istorice, de evolutia fascinanta cu amprente evidente acum 4 mii de ani: “Sa nu uitam ca este perioada revolutiei tehnologice antice, cu domesticirea calului, aparitia carului de lupta si a rotii olarului, toate in spatiul Carpato-Dunarean.”
Rasa ariana, rezultat al experimentului Lebensborn, este alt context in care se repeta acest termen, aceasta pagina istorica nefacandu-ma, insa, mandra, la fel ca pagina “geto-dacilor” antici, arieni, sau ca legendele Olimpului.
Bine. Sa definim putin experimentul Lebensborn, obsesia lui Hitler pentru rasa pura. Cui I se adresa acesta? Tuturor soldatilor nazisti inzestrati cu spirit luptator, de preferat cu o oarecare prestanta pentru ca materialul genetic sa fie “de calitate”, dar se adresa mai ales tinerelor (in numar covarsitor de origine norvegiana) blonde si cu ochii albastri care erau obligate sa conceapa prunci dotati genetic ce urmau sa constituie o fabrica de roboti, cu fizic si prestanta, care sa constituie poporul germanic, dornic de a sluji ordinelor si principiilor naziste. Facand abstractie strict singular si temporar, in doar acest paragraf, de actul imoral care descrie toata aceasta mobilizare ce avea un scop bolnav, observam inclinatia si conditia esentiala a acestui nou neam format: indivizi blonzi, cu ochi albastri, care sa devina luptatori germanici. Acesti copii urmau sa reprezinte poporul nemtesc, deci trebuiau sa indeplineasca si conditii fizice care sa le ateste statutul, de unde observam predilectia lui Hitler pentru nobil, pentru puritate, blondul indeplinind aceste conditii chiar din perspectiva personala, dar si a programului Lebensborn format.
‘Blond cu ochii albastri’..se pare ca acesta este prototipul perfectiunii, al puritatii si al dumnezeirii. Insasi copiii mici indeplinesc acest portret angelic, acest tablou despre care ne vorbesc evangheliile, despre care ne povestesc batranii si ne canta poetii.
Sa fie oare ceva special la acesti indivizi in afara continutului redus de pigment melanic? Sa fie gena determinatoare un avantaj pentru acestia? Sa fie ei descendenti ai ingerilor, iar satenii descendenti ai Lui Adam si Eva…si brunetii descendenti ai diavolului? Conform legendei? Ce ziceti? Suna un pic sf, asa-i? Sau este pur si simplu intamplare si nimic mai mult?
E drept ca uneori ni se demonstreaza ca nu intotdeauna acesti indivizi sunt bine intentionati. Dar cazurile intalnite de mine, personal, sunt destul de rare, asa incat exceptia este un motiv care intareste regula. Exista si invers, omuleti cu trasaturi mai exotice, cu parul ca abanosul si cu ochii ca fructele de coacaze si care nu inceteaza sa ne surprinda prin altruism, compasiune si bunavointa.
Care e adevarul? Care e raspunsul misterului daca acesta chiar exista? Om trai si om vedea..sau n-om vedea, vom vedea. 😀
Ce vedem chiar acum si nu ne surpinde pe toti este ca Zana Surprizelor a luat si ea drumul pleteor blonde. Lucru care nu ne surpinde, care ii completeaza armonios caracterul frumos si imaginea de zana buna si lucru care ne-am fi asteptat sa se intample mai demult. Recunosc, o simpatizez pe Andreea Marin si sunt de parere ca i se potriveste splendid noul look. De altfel, Andreea nu e acum nici pe departe singura blonda faimoasa din televiziune sau din orice alta industrie de promovare sau distributie.
De altfel, un alt studiu realizat de doua profesoare celebre din cadrul Universitatii britanice Columbia’s Sauder School of Business demonstreaza ca majoritatea femeilor de succes, care ocupă funcții de conducere, inclusiv în politică, sunt blonde. “A devenit evident pentru mine la o conferinţă la Harvard Business School unde majoritatea speakerilor femei erau blonde”, spune Jennifer Berdahl .
Exemple de blonde, mai mult sau mai putin contemporane, dar ambasadoare ale bunului gust si ale talentului autentic, care datorita competentelor, abilitatilor in domeniul lor de activitate si in sfera sociala, s-au diferentiat de masa si au spart tiparele, sunt nelimitate: cancelarul Germaniei – Angela Merkel, Hillary Clinton – prima femeie candidat la președenția SUA, fenomenul Madonna sau Brigitte Bardot, toate au in comun niste calitati definitorii care le-au propulasat, calitati care s-au remarcat armonios sub imperiul pletelor aurii.
O sa inchei cu un citat rimat si amuzant, pe toate gusturile, cu partea sa de “adevar camuflat”, dar si de comic care promite sa ne descreteasca fruntile tuturor indiferent de opinii sau de prejudecati: “Din cauza acestor blonde, atata rau se intampla in lume”! (Agatha Christie)