Prima mea camasa mov. Urasc sa fiu precum turma.

Categories VLOG

Acest articol este nevoia de a fi diferit. Nevoia de a te diferentia. Si, mai ales, de a o face printr-o modalitate pe care putini o aleg. Caci multi au impresia ca exista un stil de a te imbraca unic. Sunt convinsi ca albul se potriveste tuturor, ca negrul nu e bun de imbracat doar la doliu, ca gri-ul este chiar o culoare distinsa. Iti vor spune fara sa clipeasca faptul ca un barbat nu trebuie sa se imbrace in roz, ca movul nu este pentru masculi, iar daca vrei sa te imbraci, totusi, colorat, nu trebuie sa ai mai mult de 2 culori pe tine. Iar unii prin 2 culori inteleg, deseori, o culoare si o non-culoare, caci dupa mintea lor, albul, negrul si gri-ul sunt culori fix precum rosul, galbenul ori rozul. Ori magenta. Ori movul. Ori violetul. De ce este importanta prima mea camasa mov?

Pai simplu: a fost declick-ul (nu-mi reprosati ca-l scriu asa, in romengleza: asa-mi place s-o fac). Mi-am dat seama ca acel stil, de fapt ACEST stil, mi se potriveste. Mi-am dat seama, de fapt, unde greseam. Caci greseam din 3 motive:

1. Nu aveam, de fapt, definit clar un stil al meu. Un stil care nu contine musai roz, mov ori flori. Care le poate contine, nu le exclude, dar care presupune, in principal, altceva. Care e facut pe baza unor principii solide. Care are o logica, indiferent daca sunteti sau nu de acord cu ea.

2. De fapt, pe vremea aia nu voiam sa ies in evidenta. Nu imi propuneam sa fiu eu, sa ma vad de la distanta. Desi oricum fizicul meu e de asa natura incat nu ma poti rata. Ma tii minte. Daca tot se intampla asta, nu mai bine sa ma tii minte si ca ma imbrac special. Si ca-mi place sa fiu diferit? Adica nu-s diferit doar ca asa a decis Natura/Dumnezeu, ci sunt diferit si pentru ca asa aleg eu sa fiu. Ceea ce e un pic diferit si e, cumva, in favoarea mea.

3. Atunci cand iti doresti sa te diferentiezi deranjezi. Si fix asta nu inteleg multi. Cand esti conformist nu deranjezi pe nimeni. Nu stiu cate laude primesti, s-ar putea ca niciuna, dar stiu sigur ca nu primesti reprosuri. Nu se ia nimeni de tine, nu te ironizeaza nimeni. Nici macar unul ca mine s-ar putea sa nu te ironizeze, caci daca nu te diferentiezi de ceilalti, nu o sa te iau la ochi chiar pe tine.
Eh, eu am inceput sa deranjez. Nu neaparat ca ar fi un motiv de deranj, ca ar trebui sa deranjeze pe cineva modul in care ma imbrac. Dar, ca idee, incepi sa primesti reprosuri. Uneori ti se spune direct „iar te-ai imbracat oribil”, acel oribil fiind spus cu foarte multa convingere, fie ti se spune, tot direct, ca „arati ca un cocalar” (rozul si movul cica erau prin 2008 pentru cocalari), fie auzi ca spune lumea despre tine diverse. „Care Emil, ma, ala care se imbraca in roz?”┬áEu am inceput sa progresez atunci cand nu doar ca am acceptat reprosurile, dar le-am si inteles. Am inteles ca ele vin de la conformisti, de la cei carora le da eroare cand vad ca tot ce li s-a spus lor despre haine nu este aplicat. Si atunci au inceput sa arunce cu invective: cocalar, manelist, gay, adolescent, imatur, absurd, lipsit de gust.

Nu va mai zic nimic altceva, va invit doar sa urmariti clipul despre Prima mea camasa mov. Este INCEPUTUL a ceea ce vedeti zi de zi. Un inceput purpuriu, #CaSaZicAsa ­čÖé

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *